OCTAVIAN FLORIN LIXEANU
Anul acesta, la 24 iunie, s-au împlinit 80 de ani de la înfiinţarea de către Corneliu Zelea-Codreanu a Legiunii Arhanghelul Mihail. Cu această ocazie considerăm că se impune o scurtă trecere în revistă a acţiunilor Căpitanului şi a procesului de formare şi de cristalizare a Mişcării Legionare.
Corneliu Zelea-Codreanu s-a născut la Iaşi, la 13 septembrie 1899. După absolvirea şcolii primare, el îşi va continua studiile la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu. Ceea ce va învăţa aici avea să fie transpus mai târziu în organizarea Mişcării Legionare. Dorind să participe activ la Războiul de Reîntregire a Neamului, deşi avea doar 17 ani, el va fi cu greu convins de tatăl său să părăsească frontul. Astfel, viitorul Căpitan, va petrece un an la şcoala de infanterie din Botoşani, absolvind apoi ultimele două clase de liceu la Huşi. Ulterior va începe studiile la Facultatea de Drept din Iaşi, unde şeful catedrei de ştiinţe economice era A.C. Cuza, fondatorul Ligii Apărării Naţional-Creştine (LANC).
Despre întemeietorul Mişcării Legionare, Corneliu-Zelea Codreanu (1899-1938), cunoscutul om de dreapta italian, Julius Evola (1898-1974) afirma că: „Printre multe figuri de conducători ai mişcărilor naţionale pe care am ajuns să-i cunoaştem în cursul călătoriilor noastre prin Europa, puţine, ca să nu spun nici una, mi-au făcut o impresie atât de vie precum Corneliu Codreanu, şeful Gărzii de Fier din România”1.
Zelea-Codreanu se va înscrie ulterior la o facultate germană, revenind însă în ţară, pentru a organiza o grupare politică. Pe această temă el a intrat insă în conflict cu profesorul A.C. Cuza, căci Codreanu „pretindea pentru noua grupare politică o structură şi o disciplină cvasimilitară, în timp ce LANC se asemăna mai mult cu partidele tradiţionale în privinţa organizării şi a stilului ei”2.
După ruperea definitivă de A.C. Cuza, Corneliu Zelea-Codreanu va înfiinţa la 24 iunie 1927 Legiunea Arhanghelul Mihail, autoproclamându-se conducător al acesteia, însărcinându-l pe Radu Mironovici cu paza Sfintei Icoane (o icoană a Arhanghelului Mihail). Întemeietorii Legiunii sunt consideraţi cei ce au semnat primul plan de organizare: Corneliu Zelea-Codreanu, Ion. I. Moţa, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu şi Ilie Gârneaţă.
„Legionarii se îmbrăcau în costum naţional românesc, purtau mici săculeţe cu ţărână şi mergeau cântând şi mărşăluind pe străzile Capitalei moldoveneşti. Ei amenajaseră spaţiul lor de adunare ca pe o capelă, icoana Arhanghelului Mihail, păzită zi şi noapte, fiind luminată de o lumânare”3.
Cu timpul, structura organizaţională a Legiunii avea să se consolideze. Astfel, se vor organiza „cuiburi legionare”, „cetăţui” (pentru femei) şi „Frăţii de cruce” (pentru tineri). De remarcat faptul că până în 1929 numărul cuiburilor va creşte la aproximativ 50, anul următor având loc şi prima întrunire a Senatului Legionar. Totuşi, la începutul anului 1929 Legiunea număra doar între 400 şi 1000 de membri.
În iunie 1930 „Căpitanul înfiinţează o nouă organizaţie naţională Garda de Fier, pentru combaterea comunismului”4. În acelaşi an, Zelea-Codreanu va fi închis la Văcăreşti timp de aproape o lună şi jumătate, ulterior inaugurându-se primul sediu al Gărzii de Fier în Bucureşti. În ianuarie 1931 conducătorul Mişcării Legionare este din nou închis la Văcăreşti, Garda de Fier fiind dizolvată. Corneliu Zelea-Codreanu va fi achitat şi eliberat din închisoare la sfârşitul lui martie acelaşi an. La alegerile din iunie 1931, legionarii vor participa sub denumirea de Gruparea Corneliu Zelea-Codreanu, obţinând 34183 de voturi, insuficiente pentru a câştiga vreun loc în Parlament. Totuşi, la alegerile parţiale din judeţul Neamţ, ce au avut loc în vara aceluiaşi an, Codreanu va fi ales deputat. Anul următor însă, guvernul Iorga-Argetoianu dizolvă pentru a doua oară Garda de Fier. În ciuda acestui fapt, Legiunea câştigă 5 locuri de deputat la alegerile generale din 17 iulie 1932.
În decembrie 1933, guvernul Duca dizolvă pentru a treia oară Garda de Fier, pentru ca aceasta să nu poată participa la alegeri. Această decizie i se va dovedi fatală lui I.G. Duca, care va fi pedepsit pe 29 decembrie 1933, prin împuşcare, pe peronul gării din Sinaia, de o echipă legionară, formată din Nicolae Constantinescu, Doru Belimace şi Iancu Caranica, ulterior cunoscuţi sub numele de Nicadori. Anterior, în noiembrie 1933, autorităţile asasinaseră doi legionari, pe Virgil Teodorescu, la Constanţa şi pe Niţă Constantin la Iaşi5.
Se încearcă arestarea lui Codreanu, însă acesta este de negăsit. Va fi asasinat din ordinul autorităţilor Sterie Ciumetti, secretarul personal al acestuia. La 2 ianuarie 1934 are loc arestarea profesorului Nae Ionescu. Zelea-Codreanu se va preda pe 15 martie. Procesul împotriva Nicadorilor şi a conducătorilor Mişcării Legionare se va deschide pe 17 martie 1934. Tribunalul militar i-a condamnat pe Nicadori la muncă silnică pe viaţă, în timp ce restul inculpaţilor au fost achitaţi6.
În 1935 Codreanu înfiinţează ca partid politic legal, partidul Totul Pentru Ţară, ce-l avea ca preşedinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul. Începând cu acest an se remarcă o creştere substanţială a activităţilor legionare, a şantierelor şi taberelor de muncă.
În noiembrie 1936, „din iniţiativa lui Ion Moţa şi cu încuviinţarea Căpitanului, pleacă în Spania, pentru a lupta împotriva comunismului, echipa celor şapte comandanţi legionari, sub conducerea Generalului Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul: Ion I. Moţa, Vasile Marin, Gh. Clime, Neculai Totu, Alexandru Cantacuzino, Bănică Dobre şi preotul Ion Dumitrescu-Borşa”7.
Dintre aceştia, la 13 ianuarie 1937, Ion I. Moţa şi Vasile Marin vor cădea eroic la Majadahonda. Funerariile celor doi aveau să fie de-a dreptul impresionante. Moţa şi Marin au fost înmormântaţi în mausoleul de la Casa Verde din Bucureşti. Referindu-se evenimentul respectiv, Adrian Lepădatu este de părere că acesta a constituit „un spectacol mistic perfect organizat, o demonstraţie a forţei legionare, care a zguduit din temelii frivolul Bucureşti, preocupat de afaceri şi moda pariziană, de high-life, şi l-a făcut pe Nicolae Iorga să afirme că Legiunea şi Codreanu au cucerit capitala”8.
Înainte de alegerile parlamentare de la sfârşitul lui 1937, se încheie un pact electoral de neagresiune, devenit celebru, între Corneliu Zelea-Codreanu, Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu şi Partidul Evreiesc ce avea ca scop obligarea înaintării demisiei de către guvernul carlist al lui Gheorghe Tătărescu, prin neobţinerea majorităţii parlamentare de către facţiunile partizane ce-l susţineau. Acest scop va fi atins. La aceste alegeri Mişcarea Legionară a obţinut aproape 16% din voturile românilor. Totuşi, observatorii legionari de la secţiile de votare au apreciat că de fapt Legiunea ar fi obţinut peste 35% din sufragii, şi că rezultatele alegerilor au fost grosolan falsificate9.
Greşeala politică fatală a Căpitanului a fost, în opinia lui Zaharia Boilă faptul că, după reuşita în alegeri: „Prost inspirat şi prost sfătuit de colaboratorii săi mai apropiaţi, Codreanu pleacă la Predeal, unde se întâlneşte cu generalul Ion Antonescu, ministru de război în noul guvern Goga, şi cade de acord cu acesta. El ia angajamentul că nu se va război cu noul guvern, că va înceta orice acţiune contra regelui, că nu va mai încheia altă înţelegere cu Maniu”10.
Am spus anterior greşeala fatală, pentru că imediat după instaurarea regimului de dictatură regală, Carol al II-lea îi va înscena un proces lui Codreanu, acesta din urmă fiind ulterior asasinat mişeleşte din ordinul regelui şi a prim-ministrului Armand Călinescu, în noaptea de 29-30 noiembrie 1938, împreună cu alţi fruntaşi legionari în pădurea de lângă Tâncăbeşti. Acest asasinat prin ştrangulare poate fi socotit ca fiind unul ritualic, de inspiraţie talmudică.
În urma acestor evenimente dramatice, la conducerea Mişcării Legionare se impune Horia Sima, profesor de limba română, Şef al Regiunii a IX-a Banat, după înfiinţarea de către Căpitan a Regiunilor Legionare (în octombrie 1935). „În scurt timp, şederea în România a devenit prea periculoasă pentru legionari. Separaţi în grupuri, Sima, colaboratorii săi şi alţi membri cunoscuţi, care încă nu fuseseră internaţi, s-au retras în Germania”11.
La 21 septembrie 1939, primul-ministru Armand Călinescu, cel care se făcuse vinovat de asasinarea lui Codreanu, cădea sub gloanţele legionare. Reacţia lui Carol al II-lea a fost de-a dreptul barbară, acesta „aplicând cele mai sălbatice represalii, bătându-şi joc de morală, de legile pozitive şi ale bunului simţ, neţinând cont de nici un fel de consideraţie umană”12. Astfel, sute de legionari au fost torturaţi, împuşcaţi şi expuşi public. Aceste fapte ne duc cu gândul la Inchiziţia Evului Mediu, la practicile din societăţile barbare, în nici un caz la un stat din secolul XX, ce se dorea a fi civilizat.
Ulterior, a avut loc o „reconciliere” a legionarilor cu regele Carol al II-lea. În aceste tragice condiţii interne, corelate pe plan internaţional cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, intra România în fatidicul an 1940. De aici începe un nou episod din zbuciumata istorie legionară: mai întâi o scurtă perioadă în care Legiunea s-a aflat la conducerea ţării, apoi un îndelungat exil.
1 Julius EVOLA, Naţionalism şi asceză. Reflecţii asupra fenomenului legionar, Cu un studiu introductiv de Claudio Mutti, Traducere de Florin Dumitrescu, Ediţie îngrijită de Vasile A. Marian, Editura Fronde, Alba Iulia-Paris, 1998, p. 107
2 Armin HEINEN, Legiunea „Arhanghelul Mihail”. Mişcare socială şi organizaţie politică. O contribuţie la problema fascismului internaţional, Traducere din germană de Cornelia şi Delia Eşianu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 125.
3 Ibidem., p. 134.
4 ***, Cronologie Legionară, Colecţia Omul nou, Miami Beach, 1992, p. 54.
5 Adrian Gabriel LEPĂDATU, Mişcarea legionară: între mit şi realitate, Editura Cartier, Chişinău, 2005, pp. 126-127.
6 Ibidem, p. 136.
7 ***, Cronologie Legionară, ed. cit., p. 109.
8 Adrian Gabriel LEPĂDATU, op. cit., p. 165.
9 C.W. FORESTER, Fenomenul legionar, Editura Studii Istorice Româneşti, Florida, 1999.
10 Zaharia BOILĂ, Amintiri şi consideraţii asupra mişcării legionare, Biblioteca Apostrof, Colecţia Scrinul Negru, Cluj-Napoca, 2002, p. 67.
11 Armin HEINEN, op. cit., p. 362.
12 Zaharia BOILĂ, op. cit., p. 78.
