Octavian Lixeanu
Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare, s-a născut la 7 iulie 1907 în satul Mândra de la poalele Munţilor Făgăraş. A fost fiul profesorului Gheorghe Sima şi al Silviei Raţiu. După absolvirea liceului urmează, între 1926-1932, cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie şi pe cele ale Facultăţii de Drept la Universitatea din Bucureşti. Este remarcat de însuşi marele filosof Nae Ionescu ca fiind unul dintre cei mai străluciţi studenţi. Se înscrie în primul cuib legionar înfiinţat în Bucureşti de către Andrei Ionescu, în octombrie 1927. Comandantul s-a aflat, deci, încă de la început angrenat în marea luptă legionară.
Participând tot mai des la diferitele întruniri legionare, Horia Sima îşi va dobândi o faimă de strălucit orator şi excelent organizator, fiind remarcat de Căpitan, care hotărăşte să îl însărcineze cu organizarea Mişcării Legionare în Banat. Astfel, la 25 de ani, în octombrie 1932, viitorul Comandant devine profesor de Filozofie, logică şi Limba Română la liceul „Traian Doda” din Caransebeş.
În 1935 Căpitanul înfiinţează regiunile legionare şi, ca urmare a succeselor înregistrate anterior de către tânărul Horia Sima, îl numeşte pe acesta Şef al Regiunii a IX-a Banat. Între lunile iunie şi septembrie 1936 va conduce tabăra de muncă legionară de la Băile Herculane.
După instaurarea regimului de dictatură regală, la începutul anului 1938, şi înteminţarea Căpitanului, o seamă de conducători legionari, încă nearestaţi iau iniţiativa înfiinţării unui grup de coordonare a activităţii legionare. Din acest grup au făcut parte Radu Mironovici, Horia Sima, Ion Belgea, Iordache Nicoară şi Ion Antoniu. La 16 iunie 1938 „Comandamentul Legionar” este reorganizat, cu această ocazie viitorul Comandant primind însărcinarea de a reface organizaţiile legionare din ţară intrate în clandestinitate şi de a le găsi adăpost legionarilor care erau urmăriţi de siguranţa carlistă şi care încă nu fuseseră arestaţi.
În noaptea de 29-30 noiembrie 1938 Căpitanul, Nicadorii şi Decemvirii sunt asasinaţi mişeleşte din ordinul lui Carol al II-lea şi al lui Armand Călinescu în pădurea de lângă Tâncăbeşti. Asasinatul, după toate probabilităţile a fost unul ritualic, de inspiraţie talmudică. În aceste tragice condiţii tot mai mulţi legionari, fiind în pericol de a fi arestaţi şi asasinaţi, se refugiază în Germania. Astfel, se va organiza Comandamentul Legionar de la Berlin. Din el făceau parte Horia Sima, Ion Dumitrescu-Borşa, Constantin Papanace, Ion Victor Vojen, Alexandru Constant şi Victor Silaghi.
Horia Sima avea să plece, la 15 august 1939, în Ţară, pentru a relua legăturile cu organizaţiile legionare care încă mai activau. La 26 octombrie se întoarce în Germania, după ce şi-a îndeplinit cu succes misiunea. La începutul lunii mai 1940 va trece din nou frontiera iugoslavă în mod clandestin, alături de alţi legionari. De data acesta însă, la 19 mai, va fi arestat în satul Clopodia, şi trimis, sub pază severă, la Bucureşti. În cele din urmă va fi eliberat, autorităţile neputând demonstra că se făcuse vinovat de ceva.
Imediat după momentul eliberării, cel care prin calităţile sale şi prin acţiunile întreprinse, tot mai consecvente şi hotărâte, în slujba idealurilor legionare, se impunea ca lider de necontestat al Legiunii, va începe organizarea răsturnării regimului odios al lui Carol al II-lea. Totul va culmina cu revoluţia legionară de la 3 septembrie 1940. la 6 septembrie 1940 are loc întrunirea Forului Legionar care hotărăşte să îi încredinţeze conducerea Legiunii. De facto, Horia Sima era deja Şef al Legiunii, căci reuşise prin calităţile şi acţiunile sale să se impună ca urmaşul firesc şi demn al Căpitanului.
Aşa cum arată Niţă Nicolae pe pagina www.miscarea.net: „Generaţia harică a Românismului a ştiut să-şi aleagă Comandantul, pe măsura însuşirilor ei: drept, veghe permanentă pentru binele Neamului, cutezător, spirit aprig de luptător în numele credinţei româneşti-legionare, gata oricând pentru sacrificiul suprem. Ceasul adevăratei istorii româneşti de împliniri sacre, venise. La 14 Septembrie 1940, lua fiinţă Statul Naţional-Legionar Român”.
Din păcate, însă, generalul Antonescu, mânat de o ambiţie oarbă, i-a înlăturat pe legionari de la putere printr-o perfidă lovitura de stat, organizată la 21-23 ianuarie 1941. Ulterior, Antonescu a prezentat evenimentul respectiv ca fiind o „rebeliune legionară”, această viziune de-a dreptul aberantă asupra evenimentelor din acele zile fiind preluată de istoricii marxişti şi mai nou de cei postdecembrişti şi din păcate predată în continuare în şcoli copiilor noştri.
Numeroşi legionari sunt arestaţi, unii executaţi după un simulacru de proces. Cei mai norocoşi ajung în Germania, unde sunt internaţi în lagărele de la Rostock, Buchenwald şi Dachau.
După poate cel mai mare act de trădare naţională din istoria noastră, de la 23 august 1944, Comandantul va organiza la Viena un Guvern în exil şi o Armată Naţională, pentru a ţine sus flamura românismului, în condiţiile în care Ţara noastră intrase pe mâinile păgâne ale bolşevicilor.
După încheierea celui de-al doilea război mondial Comandantul se va stabili în Spania unde, preţ de aproape jumătate de veac, va activa neobosit pe câmpul de luptă legionar. Profesor strălucit la Universitatea din Barcelona, va desăvârşi doctrina legionară şi îşi va aduce aportul la redactarea adevăratei istorii a Mişcării Legionare prin numeroasele volume, studii şi articole publicate în diverse limbi.
Comandantul s-a stins din viaţă la Augsburg, în noaptea de 24-25 mai 1993.
Contestat de unii vechi camarazi, el nu s-a străduit niciodată să răspundă la jignirile şi acuzaţiile nefondate pe care aceştia i le aduceau. A fost, într-adevăr prea mare pentru ei. Ca dovadă, şi astăzi, la peste un deceniu de la trecerea sa în nefiinţă, diferiţi aventurieri care vor să pozeze în legionari continuă să arunce cu noroi asupra sa fără a se gândi o singură clipă că, fără Comandant, Legiunea ar fi dispărut din istorie.
Indiferent dacă acestor domni şi doamne le place sau nu, Comandantul a fost, este şi va rămâne pentru totdeauna în istorie un adevărat Luceafăr al naţionalismului românesc, succesor firesc al Căpitanului la conducerea Mişării Legionare.
Vom încheia această evocare citându-l pe Virgil Mateiaş, care spunea, la scurtă vreme de la trecerea în nefiinţă a marelui Comandant următoarele:
Dragă Horia,
Te-ai stins senin şi demn, departe de ţară pe care ai iubit-o, atunci când Dumnezeu ţi-a luat povara şi te-a chemat, socotind că ţi-ai împlinit destinul hărăzit.
Pe treptele de lumină ale Cerului te va întâmpina Căpitanul şi oastea celor fără de moarte.
Rog pe Dumnezeu să pună în cumpăna de azur a Judecăţii sale, durerea iubirii tale de Neam, dorul tău de ţară, lacrimile noastre şi ale celor din pribegie care, iubindu-te, au crezut, au luptat şi pătimit cu tine.
Voi, cei care l-aţi hulit, încetaţi!
