Atitudinea generalǎ în ceea ce priveşte regimul dictatorial comunist în România, regim negativ ce a promovat crima şi distrugerea efectivǎ a ceea ce a fost mai bun în sufletul acestui popor este la acest moment una deosebit de negativǎ. Dacǎ în anii ’90 atitudinea era una de indiferenţa publicǎ, ţara fiind condusǎ de comunistul Ion Iliescu, o datǎ cu venirea la putere a lui Traian Bǎsescu a început condamnarea şi blamarea acestui sistem ticǎloşit, iar astǎzi este de neacceptat sǎ fie promovaţi de cǎtre electori membrii marcanţi ai Partidului Comunist sau foştii colaboratori ai Securitǎţii. Momentan ei sunt încǎ prezenţi în toate partidele politice (chiar şi la cele tradiţionale româneşti, cum ar fi ţǎrǎniştii şi liberalii), dar atitudinea publicǎ fiind una negativǎ, sperǎm la o epurare treptatǎ a acestor elemente din viaţa politicǎ şi publicǎ.
Considerǎm cǎ este de datoria noastrǎ sǎ facem din nou o cronicǎ a comunismului din ţara noastrǎ şi nu numai, în scopul de a urgenta, în masura în care se poate, eliminarea a tot ceea ce reprezintǎ acest sistem diabolic.
Inainte de începe aceastǎ cronicǎ, ne simţim obligaţi sǎ subliniem cǎ evreii au avut cel mai important rol în invenţia, promovarea şi punerea în practicǎ a comunismului, iar la acest moment nu vor sǎ recunoascǎ acest fapt, considerǎndu-se la rândul lor nişte victime ale comunismului.
Ca şi doctrinǎ, comunismul a fost creat de cǎtre Karl Marx şi Friedrich Engels, doi evrei de origine germanǎ, ce au scris în 1848 “ Manifestul Partidului Comunist”. Chiar dacǎ intrau în mai multe rânduri în contradicţie cu principiile sioniste, totuşi curentul nou înfiinţat a coexistat foarte bine cu cel clasic evreiesc. De fapt, a fost o acţiune paralelǎ, dar în aceeaşi direcţie pentru a se realiza înfǎptuirea idealurilor evreieşti mondiale. Prin acest “ Manifest” sunt transpuse pe hârtie totalitatea ideilor negative ale celor doi evrei, Marx si Engels, care doresc un singur lucru: ca prin crimǎ sǎ distrugǎ totul: “Comuniştilor le repugnǎ sǎ-şi ascundǎ vederile şi intenţiile. Ei declarǎ fǎţiş cǎ ţelurile lor pot fi atinse numai prin doborârea violentǎ a întregii orânduiri sociale de pânǎ acum. Sǎ tremure clasele dominante în faţa unei Revoluţii Comuniste. Proletarii n-au de pierdut în aceastǎ revoluţie decât lanţurile. Ei au o lume de câştigat. Proletari din toate ţǎrile, uniţi-vǎ!”( Manifestul Partidului Comunist- K Marx, F. Engels).
Despre comunism şi influenţa evreilor pentru propagarea acestuia, Winston Churchil spunea: "În opoziţie violentă cu toată această sferă a eforturilor evreieşti se profilează planurile evreilor internaţionali. Adepţii acestei confederaţii sinistre sunt în marea lor majoritate oameni care au crescut în rândurile nefericite ale populaţiei din ţările unde evreii sunt persecutaţi din motive de rasă. Cei mai mulţi, dacă nu toţi, au renegat credinţa înaintaşilor şi şi-au alungat din minte toate speranţele spirituale la lumea de Apoi. Această mişcare nu este nouă printre evrei. Încă de pe vremea lui Spartacus-Weishaupt şi până în epoca lui Karl Marx, ajungând până la Troţky (Rusia), Béla Kun (Ungaria), Rosa Luxembourg (Germania) şi Emma Goldman (Statele Unite ale Americii), această conspiraţie mondială pentru răsturnarea civilizaţiei şi pentru reconstruirea societăţii pe bazele dezvoltării oprite, a invidiei răuvoitoare şi a imposibilei egalităţi a crescut permanent (...) iar acum, în sfârşit, această bandă de personalităţi extraordinare din lumea subterană a marilor oraşe europene şi americane i-a înşfăcat pe ruşi de păr şi au devenit practic stăpânii necontestaţi ai acelui enorm imperiu. Nu este necesar să exagerăm rolul jucat în crearea bolşevismului şi punerea în aplicare a revoluţiei ruse de aceşti evrei internaţionali şi, în cea mai mare parte, atei (...)".(Churchill, W. (1920). Zionism versus Bolshevism: A Struggle for the Soul of the Jewish People, nr. din 8 februarie 1920, al ziarului "Illustrated Sunday Herald").
În România unul din primii luptǎtori anticomunişti a fost marele Corneliu Zelea Codreanu, devenit ulterior conducǎtorul şi Cǎpitanul Mişcǎrii Legionare. Având o atitudine demnǎ şi previzionarǎ, acesta a spus: “Triumful mişcãrii comuniste în România ar însemna: desfiinţarea Monarhiei, desfiinţarea Bisericii, desfiinţarea Familiei, desfiinţarea proprietãţii individuale şi desfiinţarea libertãţii”. Ceea ce a urmat dupǎ ruşinosul moment 23 august 1944 nu a reprezentat decât confirmarea cuvânt cu cuvânt a spuselor Cǎpitanului.
În ţara noastrǎ a fost instaurat un regim absolut dictatorial ce a fost condus în majoritate de cǎtre o masǎ de oameni, în principal evrei de origine rusǎ sau maghiarǎ, dar şi de cǎtre români. Iatǎ o listǎ a principalilor reprezentanţi ai Partidului Comunist Român, se poate observa foarte uşor originea acestora: Gheorghe Apostol, Alexandru Bîrlădeanu, Emil Bodnăraş (Bodnarenko), Petre Borilă (Iordan Dragan Rusev), Silviu Brucan (Saul Bruckner), Nicolae Ceauşescu (1918-1989), Iosif Chişinevschi (Iacob Broitman), Miron Constantinescu (Mehr Kohn), Constantin Dăscălescu, Ion Dincă, Alexandru Drăghici, Ştefan Foriş István Fóris, Teohari Georgescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Dr. Petru Groza, Nestor Ignat, Ion Iliescu, Vasile Luca (Luka Laszlo), Ion Gheorghe Maurer, Manea Mănescu, Alexandru Moghioroş (Magyarosi), Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Miron Radu Paraschivescu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Constantin Pîrvulescu, Iosif Rangheţ, Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Mihail Roller,Valter Roman (Erno Neulander), Leontin Sălăjan (Silaghi), Chivu Stoica, Traian Şelmaru, Leonid Tismineţki (Tismeneţki Leon Moiseevici), Ştefan Voitec, Dumitru Coliu (Dimităr Colev), Ion Vinţe (Janos Vincze). La început, comuniştii au jucat un rol mai mult simbolic, dar la 6 martie 1945 liderul Frontului Plugarilor, Petru Groza, a devenit prim ministru. În perioada 1945-1947 mai multe sute de susţinǎtori ai regimului antonescian şi ai Mişcǎrii Legionare au fost “judecaţi” şi executaţi ca şi “ criminali de razboi”. La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I este obligat sǎ abdice, în aceeaşi zi proclamându-se Republica Popularǎ Românǎ.
Cu cât regimul comunist a devenit mai puternic, cu atât a crescut numǎrul arestǎrilor. Cele mai vulnerabile persoane au fost reprezentanţii elitei interbelice: clericii, profesorii, foştii politicieni (nu conta de la ce partid politic: au fost arestaţi chiar şi cei ce au adus regimul comunist în România, respectiv ţǎrǎniştii, liberalii, dar şi social democraţii cu vederi de stânga. Practic toate închisorile erau pline cu deţinuţi politici, de reamintit cele de la Sighet, Gherla, “Şcoala de Reeducare” de la Piteşti, Aiud, etc. Metodele cele mai des folosite erau tortura psihologicǎ şi fizicǎ, ţelul final fiind mǎrturisirea unor crime imaginare, autodenunţarea sau denunţarea altor deţinuţi. O parte din nefericiţii ce se aflau în aceste închisori s-au sinucis, nerezistând la succesiunea chinurilor ce le-au fost aplicate.
În 1948 s-a început “colectivizarea” agriculturii prin care ţǎranilor le-au fost confiscate în mod abuziv proprietǎţile funciare. Cei ce se împotriveau erau consideraţi “chiaburi”, rezistenţa ţǎranilor fiind infrântǎ prin bǎtǎi, arestǎri, condamnǎri arbitrare sau deportǎri. La 11 iunie 1948 s-a fǎcut naţionalizarea tuturor întreprinderilor private din
În anul 1951, la insistenţele “tǎtucului” Stalin a fost întreprinsǎ o acţiune de deportare în masǎ în Bǎrǎgan, începutǎ în Banat, astfel sute de mii de oameni fiind nevoiţi sǎ-şi facǎ bagajele şi sǎ-şi pǎrǎseascǎ locurile natale. Aceastǎ perioadǎ tristǎ a continuat pânǎ în 1965 când la cârma ţǎrii a venit Nicolae Ceauşescu. La început a fost o perioadǎ de aparentǎ prosperitate, dar de scurtǎ duratǎ. Numele ţǎrii a devenit în acelaşi an Republica Socialistǎ România.
În 1966 s-a hotǎrât schimbarea politicii demografice interzicându-se avortul şi contracepţia. Singurul moment considerat pozitiv a avut loc în 1966 când Ceauşescu a condamnat invazia sovietica în Cehoslovacia.
Situaţia s-a schimbat radical dupǎ vizita dictatorului Ceauşescu în
În perioada comunistǎ se poate spune cǎ membrii comunitǎţii evreieşti au avut un rol foarte important în aparatul de conducere, de aceea viaţa acestei cumunitǎţi a fost cu mult mai bunǎ. Dovezi în acest sens sunt nenumǎrate, iar noi am ales ca exemplu numǎrul 690-691 al revistei “Tribuna Evreiascǎ” publicat în octombrie 1981 la
“Dar cei 40000 de evrei români trǎiesc o experientǎ unicǎ şi aproape neaşteptatǎ: o coexistenţǎ
“ Un rabin din Brooklin, Dr. Elias Levin îl invitǎ sǎ ia ceaiul. Sunt prezenţi Golda Meir şi cel ce a fost secretarul general al partidului muncitoresc, Liova Eliav. Rosen le povesteşte (spune) ceea ce considerǎ cǎ ar fi realitatea româneascǎ şi socialistǎ. El explicǎ faptul cǎ se pot face aranjamente cu regimurile marxiste în ciuda contradicţiilor fundamentale care pun faţǎ în faţǎ evreii, religioşi şi idealişti, cu un regim marxist şi materialist : “ Se pot face multe lucruri în ţǎrile blocului sovietic cu condiţia de a încerca sǎ ne înţelegem cu ei şi nu sǎ-i atacǎm sistematic”.
Urmǎtorul citat este o dovadǎ clarǎ cǎ pot exista şi relatǎri fanteziste, chiar amuzante:
“ În noaptea puciului legionarilor de extremǎ dreaptǎ împotriva regimului fascist al lui Antonescu în 1941, îşi salveazǎ viaţa (Rabinul Moses Rosen) sǎrind succesiv de trei ori prin ferestrele apartamentelor unde comandourile de asasini îl cautǎ. Este un exemplu de fermitate şi de supleţe.”
“Astǎzi, Federaţia comunitǎţilor evreieşti administreazǎ 120 de temple şi sinagogi pe tot cuprinsul ţǎrii, din care 61 sunt deschise în fiecare zi. Cursuri de instruire religioasǎ si de talmud-tora sunt organizate în 24 de oraşe şi sunt frecventate de mii de copii şi de adolescenţi. Doisprezece coruri şi ansambluri muzicale au regulat concerte şi, în patru oraşe: Bucureşti,
La final este redatǎ declaraţia “fulminantǎ” a lui Nicolae Ceauşescu ce confirma încǎ o datǎ atitudinea comuniştilor faţǎ de evrei în România: “ A fi antisemit este a fi anti-român si anti-comunist!”.
Toate acestea fiind spuse de cǎtre reprezentanţii Comunitǎţii Evreieşti din România s-ar putea trage o primǎ concluzie importantǎ: în perioada comunistǎ aceastǎ comunitate a prosperat în mod cert, niciodatǎ în Istoria României neavând atâtea favoruri.
O a doua concluzie este cǎ elementele sioniste şi elementele comuniste din cadrul comunitǎţii evreieşti s-au sprijinit reciproc pentru a crea acest climat favorabil, nerealizat la acel moment nici mǎcar în URSS.
Dar iatǎ cǎ în anul de graţie 2007, navigând pe internet, am gǎsit pagina http://www.jen.ro/istorie_files_12.html . Aici se neagǎ în mod paradoxal toate cele spuse mai sus de cǎtre membrii aceleaşi comunitǎţi evreieşti. Aceastǎ paginǎ de internet se doreşte a fi o paginǎ educaţionalǎ intitulându-se “Jewish Education Network” şi este îngrijitǎ de cǎtre un colectiv format din reprezentanţi de seamǎ ai comunitǎţii evreieşti: Alysha Goldstein, Bianca Stiubea, Eduard Kupferberg, George Weiner, Jodi Guralnick, Josh Obstfeld, Mirela Asman, Sandra Segal, Shoshanna Schechter, Simona Herdan, Sorana Radu, Sorin Rosen, Yael Stitelman şi Yosef Hirsh. Transpun mai jos câteva citate mai importante menite sǎ “ ajute” şi sǎ “educe” tinerii evrei pentru a “înţelege” mai bine ce s-a întâmplat în perioada comunistǎ în România şi cam care ar fi fost “rolul” evreilor în aducerea acestui sistem în ţara noastrǎ:
“Haideţi deci sǎ ne intoarcem in 1944, la data de 23 august, când România s-a alǎturat aliaţilor, aducându-şi contribuţia la înfrângerea Germaniei hitleriste. Sau, ca sǎ nu particularizǎm, sǎ ne gândim la Europa de est, dupǎ sfârşitul celui de-al doilea rǎzboi mondial. Într-o lume sǎrǎcitǎ şi îndoliatǎ, rǎmǎşiţele holocaustului îşi cautǎ un loc în societate. Cei rǎmaşi pe loc sunt încǎ speriaţi de spaima deportǎrii, de sǎrǎcia anilor de şomaj, munca forţatǎ, strǎmutǎri forţate, foame, mizerie. Puţinii supravieţuitori ai lagǎrelor de concentrare -denumire elegantǎ a realitǎţii - lagǎre de exterminare - îşi cautǎ viaţa dinainte, familie, prieteni, bunuri pǎrǎsite în grabǎ la plecare. Toţi evreii sunt marcaţi, fizic şi moral, de lunga şi greaua încercare prin care au trecut. Vor sǎ uite, tind spre normalitate, spre bucurii şi suferinţe la scara normalǎ, naşterea unui copil, moartea unui bǎtran de moarte naturalǎ, examene, munca pentru pâinea cea de toate zilele.”
”Noii conducǎtori comunişti impuşi de ruşi erau împǎrţiţi, în general, în douǎ categorii: comunişti "interni", care rǎmǎseserǎ în ţarǎ în perioada interbelicǎ şi care adesea participaserǎ la rezistenţa antinazistǎ, şi cei "externi", care petrecuserǎ ultimii ani în exil, - marea majoritate în Uniunea Sovieticǎ. Dat fiind pericolul la care erau expuşi în timpul ocupaţiei naziste, comuniştii evrei fǎceau în cea mai mare parte din a doua categorie. Întrucât cei din exil beneficiaserǎ de o instruire ideologicǎ intensivǎ în URSS şi stabiliserǎ contacte în cadrul ierarhiei sovietice, Moscova avea mare încredere în ei şi, în faza iniţialǎ a regimului comunist, li s-au oferit posturi importante în cadrul noilor guverne. De exemplu, Ana Pauker, ministru de externe în
”Chiar dacǎ existau evrei în câteva posturi cheie ale noilor guverne impuse de sovietici, marea majoritate a evreilor nu erau comunişti. Erau mult prea preocupaţi de agonisirea traiului şi lupta pentru reintrarea în normalitate pentru a dori sǎ facǎ politicǎ. Iar simpatiile lor politice nu se îndreptau cǎtre comunişti, ci cǎtre partidele social-democrate, liberale, sioniste. Aceastǎ masǎ de evrei a rǎmas fǎrǎ aliaţi în problemele care îi priveau direct - în ipoteza cǎ ar fi avut vreodatǎ aliaţi”.
”Un exemplu în acest sens este problema deosebit de controversatǎ a restituirii proprietǎţilor evreieşti, atât cele comune, cât şi cele individuale, confiscate ca urmare a legilor rasiale din timpul razboiului. Locuinţele acestor oameni fuseserǎ ocupate de localnici care refuzau sǎ le restituie. În Polonia, şi nu numai, câţiva evrei care îşi recuperaserǎ casele şi atelierele pe cale legalǎ, le-au pǎrǎsit din nou în urma ameninţǎrilor primite. În Ungaria, presa comunistǎ îi îndemna pe evrei sǎ dea dovadǎ de înţelegere şi sǎ împartǎ apartamentele cu ocupanţii curenţi. În Cehoslovacia, cererile de restituire au fost pe neaşteptate respinse, cu motivaţia cǎ: "Declaraţia comunitǎţilor evreieşti se bazeazǎ pe un principiu greşit. Nu apǎrǎ interesele cetǎţenilor evrei, ci apǎrǎ interesele personale ale capitaliştilor. În cazul în care comunitǎţile de evrei ar continua tot aşa, ele ar comite cele mai grave erori posibile. Cerem cetǎţenilor de religie mozaicǎ sǎ decidǎ dacǎ sunt de acord atunci când reprezentanţii lor îi conduc spre clasa duşmanilor muncitorilor uniţi."
”Politica economicǎ a comuniştilor i-a afectat pe evrei mai direct şi mai profund decât pe oricare alt grup etnic. Evreii din statele Europei de est se ocupau în principal cu meserii liberale, ca aceea de doctor sau de avocat, cu cabinete proprii. Erau mici meseriaşi, cu ateliere proprii sau mici negustori, cu dughene proprii. Erau bancheri sau industriaşi. “
“Evreii, dupǎ cum am mai arǎtat, sunt eliminaţi din toate posturile de conducere. În România, Ana Pauker este înlǎturatǎ din guvern în 1949. Organizaţiei umanitare JOINT i se interzice sǎ-şi mai desfǎşoare activitatea în ţǎrile socialiste. În România şi-a încetat activitatea în 1950”.
”Porţile s-au închis. Ca şi restul populaţilor respective, evreii s-au trezit sub cizma sovieticǎ. Pânǎ la epoca gorbaciovianǎ”.
”Ce s-a întâmplat în România? Revin la întrebarea de la care am pornit. Au adus evreii comunismul în România? Aici se aflǎ o contradicţie fundamentalǎ. Pe de o parte, regimul comunist, în toate ţǎrile, l-a negat pe Dumnezeu şi a interzis practicarea religiei. Pe de altǎ parte, ce este - sau mai exact, ce era un evreu dupǎ rǎzboi, la patru ani înainte de înfiinţarea statului
”Deci, nu evreii au adus în România regimul comunist. N-au avut nici cum, nici de ce. Regimul comunist a venit în România cǎlare pe victorioasele tancuri sovietice şi şi-a ţinut cizma pe capetele şi sufletle noastre atât timp cât a vrut el, adicǎ pânǎ când marea noastrǎ vecinǎ de la rǎsǎrit a renunţat la dictatura proletariatului, ceea ce a permis şi ţǎrilor din jur sǎ facǎ la fel. Soarta României a fost hotǎrâtǎ la Ialta, nu de cǎtre evrei, ci de cǎtre conducǎtorii de atunci ai omenirii - Churchill, Roosevelt, Stalin. Au existat într-adevǎr evrei comunişti înainte de rǎzboi şi în timpul rǎzboiului. O mâna de idealişti care visau egalitate în faţa legilor şi se lǎsaserǎ amǎgiţi de utopicul slogan "fiecǎruia dupa nevoi". Pânǎ la 23 august 1944, Partidul Comunist Român numǎra vreo 1000 de membri. Chiar dacǎ toţi ar fi fost evrei - ceea ce nu este cazul - ce sentimente puteau avea pentru comunism restul de 400 000 de evrei din România anului 1944, -comercianţi, meseriaşi, industriaşi, bancheri, liber profesionişti? Rǎspunsul se impune de la sine. Marea majoritate a evreilor nu au fost comunişti, şi marea majoritate a comuniştilor nu au fost evrei”.
Aceastǎ atitudine negativǎ a celor de la “Jewish Education Network” ne determinǎ sǎ consideram faptul cǎ o parte din evreimea actualǎ nu-şi poate asuma în întregime greşelile trecutului si, mai grav încearcǎ sǎ dezinformeze generaţiile de tineri evrei. A nega orice fel de legǎturi cu ideologia, doctrina şi prigoana comunistǎ ar putea fi considerat un afront la fel de important precum este considerat şi “ negarea crimelor Holocaustului”.
Dar mai bine sǎ concluzionǎm prin citatul Rabinului Harry Watson din “ A program for the Jews and An Answer to All Anti-Semites”, pagina 148, din anul 1939: “ Nu este un accident cǎ Iudaismul a dat naştere Marxismului, dupǎ cum nu este un accident cǎ evreii au îmbraţişat imediat Marxismul. Toate sunt în perfect acord cu progresul Iudaimului şi al Evreilor”.
Acest articol nu îşi doreşte în nici un caz sǎ arunce vina numai pe umerii evreimii internaţionale ce a fost implicatǎ în comunism. Acest articol doreşte sǎ facǎ un apel la adresa evreilor de bunǎ credinţǎ pentru a putea condamna în totalitate şi fǎrǎ echivoc crimele acestui sistem comunist ticǎloşit, indiferent de cine au fost comise.Durerea celor care au suferit şi au murit în lagǎrele comuniste ne cere imperativ nouǎ, societaţii româneşti, indiferent de etnie, vârstǎ, educaţie, avere sǎ luǎm atitudine şi sǎ ne unim forţele pentru ca aceste lucruri sǎ nu se mai poatǎ repeta niciodatǎ în Istorie!
MARIUS VINCENŢIU ŞTEFAN
