În ultimul timp, de aproximativ douăzeci de ani de democraţie înţeleasă în mod anarhic, ne-am obişnuit să tratăm în mod superficial această mlaştină ce ne înconjoară, trăim de azi pe mâine nemaiavând timp să reflectăm la nimic, poate decât la griji mărunte şi multe, la probleme strict raţional-materialiste. Ne zbatem să asigurăm un trai cât mai bun familiei, iar pentru aceasta trebuie să muncim într-un mod barbar, haotic, nu mai avem nici un pic de vlagă atunci când ajungem acasă. Căutăm în timpul liber să ne rupem de această realitate crudă prin mijloace superficiale, pentru a uita cât mai repede problemele existenţialiste ce ne macină. Clasa politică ne dezamăgeşte cât mai mult, nu mai ştim ce să credem, minciunile cui, manipulările cui. Am intrat într-o stare de amorţeală a spiritului, de indiferenţă confortabilă din care nu putem ieşi. Şi parcă, pe zi ce trece, ne afundăm şi mai mult.
Prin intermediul mass-media şi nu numai, suntem intoxicaţi zilnic, suntem hrăniţi în mod artificial cu prăjiturele dulci-amărui care ne debusolează. Am început să credem că o “flacară violetă” poate influenţa rezultatul final al alegerilor, că social democraţii actuali nu au nici o legătură cu comunismul, că poate exista o “politică liberală a bunului simţ”, că Elodia încă mai traieşte şi, în fine, multe aberaţii de acest gen.
Majoritatea oamenilor nu realizează că în democraţie promisiunile rămân doar promisiuni şi că se conduce doar prin manipulare. Că dacă trebuie să fie votată o lege cu măsuri ne-populare apare brusc un mare scandal sau crimă la ştiri pe toate posturile de televiziune şi brusc, legea a trecut fără să fie văzută şi simţită. Aflăm peste câteva săptămâni pe ultima pagină a unui ziar despre promulgarea acestei legi, iar, ulterior, începem să îi simţim repercusiunile nefaste. Cam acesta este stilul în politica internă şi de aici se poate generaliza.
În politica externă există o relaţie de subordonare, de slugărnicie faţă de aliaţii noştri. Nu doresc să atac linia politicii externe pro America şi Comunitatea Europeană întrucât această linie a fost dorinţa majoritară a opiniei publice şi a clasei politice. Practic, în aceste momente nu puteam să ne alegem alţi aliaţi, puteam eventual să fim integri. Politicienii noştri, atunci când se duc să poarte tratative diplomatice sau in Parlamentul European, pornesc de la o mentalitate greşită, şi anume: “facem orice doriţi, vă oferim orice vreţi, acceptăm orice condiţii doar pentru a fi acceptaţi”, mentalitate de chelneri, de slugi şi nu de reprezentanţi ai unei naţiuni. Ar putea mult mai bine să spună : “uitaţi, aceştia suntem noi ca popor, acestea sunt tradiţiile, Istoria şi valorile noastre şi iată acestea sunt proiectele noastre pentru a îmbunătăţi starea internă actuală a ţării noastre”.
Pentru a demonstra cele spuse mai înainte, pentru a arăta cât de servili şi de supuşi sunt politicienii români actuali, voi lua ca exemplu şi voi detalia un caz întâmplat relativ recent şi pe lângă care am trecut aproximativ nepăsători, nedându-ne seama de ascunzişuri. Este vorba despre inaugurarea cu mare fast la data de 08 octombrie 2009 a oribilului monument al holocaustului în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, a ministrului culturii, Theodor Paleologu, plus Roberta Anastase, actriţa Maia Morgenstern, Mihai Stănişoară, Vasile Blaga, ambasadorul Germaniei, Andreas von Mettenheim, al Norvegiei, Oystein Hovdkinn şi al Suediei, Mats Aberg. Au mai fost prezenţi la eveniment Marele Rabin al Comunităţilor Evreieşti din România, Menahem Cohen, preşedintele Asociaţiei Evreilor Români Liviu Beriş, Dumitru Trancă, reprezentantul comunităţii ţigăneşti (de altfel, un presupus deportat în Transnistria în timpul războiului) cât şi mai mulţi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din ţară şi din străinătate, unii dintre ei supravieţuitori ai presupusului şi mult mediatizatului holocaust, cu literă mică, de această dată.
Acest monument al holocaustului este compus din steaua lui David, via dolorosa, memorial, roata ţiganilor şi coloana, înaltă de 20 de metri, şi a fost amplasat în locul parcului Brezoioanu pe o suprafaţă de 2.894 de metri pătraţi din zona Lipscani, la intersecţia străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu şi Lipscani. Monumentul a fost realizat de sculptorul (evident evreu) Peter Jacobi, câştigătorul unui concurs de creaţie plastică finalizat în august 2006. Pentru a putea fi construit acest monument, a fost sacrificat de către ADP sector 5 tot spaţiul verde al parcului, 30 de arbori seculari şi 600-800 de arbuşti tuia care, în lipsa unei pregătiri prealabile de trei ani, nu au putut supravieţui. Aceştia nu au mai putut fi replantaţi, iar paguba s-a ridicat la peste 300.000 de lei. Din peste 300 de metri de gard viu au mai rămas doar 50 de metri. Primăria Capitalei n-a catadicsit să demareze aceste pregătiri pentru replantare, deşi ar fi avut la dispoziţie acest interval timp de trei ani de zile.
Lucrările au început încă din octombrie 2006, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a ministrului culturii de la acea vreme, Adrian Iorgulescu. Încă de atunci, lucrările au fost ilegale, încălcând prevederile OUG 114, care interzice schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi, reducerea suprafeţelor ori strămutarea lor.
În schimb, potrivit unui comunicat oficial al Ministerului Culturii (instituţia ce a finanţat proiectul): "În privinţa argumentului potrivit căruia defrişarea unui parc situat în centrul Bucureştiului va afecta confortul locuitorilor acestuia, trebuie spus, în primul rând, că în locul zonei verzi va fi amplasat un monument a cărui prezenţă nu poate decât să îmbogăţească – tocmai prin sensul memorialistic propus şi prin expresia artistică care mediază acest sens – conştiinţa celor care îl vor întâlni".
Mulţumim mult domnilor de la Ministerul Culturii, dar nu cred că aveam nevoie de această construcţie penibilă, nu aveam nevoie să plătim sume fabuloase din buzunarul contribuabililor pentru a ne trezi conştiinţa în faţa unor fapte imaginare ce nu fac altceva decât să trunchieze în mod ruşinos Istoria Contemporană a poporului român.
În perioada construcţiei monumentului, respectiv din 2006 şi până în 2009, au avut loc, atât un val de nemulţumire publică a bucureştenilor ce locuiesc în zonă şi care regretă pierderea oazei de verdeaţă din Parcul Brezoianu, cât şi mai multe proteste publice, plângeri din partea mai multor ONG-uri sau asociaţii ecologiste şi civice. Cele mai reprezentative dintre acestea au fost fundaţia Eco-Civică şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.
De amintit este şi memoriul către autorităţi depus de către Uniunea Vatra Românească condusă de către domnul profesor Ion Coja prin care se înfierează în termeni cât mai duri această “netrebnicie”: “Ne permitem ca, în numele adevărului şi în numele poporului român, să vă cerem, dumneavoastră, domnilor înalţi demnitari, şi întregii clase politice, să puneţi capăt acestei atitudini de nepăsare şi indolenţă politică şi să stopaţi orice iniţiativă menită să escaladeze şi să supraliciteze neadevărul pe care l-aţi oficializat prin Ordonanţa ruşinii (OUG nr 31/2002)!”.
În afară de aceste reacţii demne şi obiective prezentate mai înainte şi relatate cu “imparţialitate”, răceală şi totală lipsă de susţinere în ziare, nu au mai fost alte atitudini notabile. În situaţii de genul acesta, rolul mass-media ar trebui să fie mult mai activ, în calitatea lor de formatori de opinie, ar trebui luată atitudine în mod public. Însă aceştia preferă să tacă şi să nu facă nimic. Atitudinea lor poate fi comandată sau poate fi rezultatul unei prudenţe excesive sau al “corectitudinii politice”.
Un exemplu de “corectitudine politică” excesivă dă ziarista Ioana Lupea de la Evenimentul Zilei, care declară cu neruşinare următoarele: „Treizeci de pomi pentru 380.000 de evrei şi 11.000 de romi ucişi în Holocaustul din România şi din teritoriile aflate sub administraţie românească. Preţul nu ar fi mare nici dacă ar fi pierit un singur om. Mutarea celor 30 de pomi din micul parc Brezoianu din Bucureşti pentru a face loc Complexului Holocaustului a răscolit muşuroiul antisemit. Dintr-o dată mulţi şi-au descoperit vâna de activist pentru salvarea mediului înconjurător, îmbrăcând verdele ecologist deasupra verdelui legionar “.
Tot în Evenimentul Zilei se relatează: “Mini-scandalul cu iz dâmboviţean ar putea avea consecinţe neplăcute pe plan extern şi l-ar putea pune într-o situaţie dificilă pe preşedintele Traian Băsescu în timpul apropiatei sale vizite în Israel, stat faţă de care se angajase că monumentul va fi gata până la sfârşitul anului 2008. La aceasta, se adaugă cuvântul dat recent de ministrul de externe, Cristian Diaconescu, care, în timpul unei întâlniri în SUA, a promis liderilor comunităţii evreieşti că va grăbi implementarea proiectului.”
Doar cei de la Academia Caţavencu şi-au permis să scrie un articol care să ironizeze slugărnicia celor de la Evenimentul Zilei. Mie mi-au creat sincer greaţă, gândindu-mă la cât de departe s-a ajuns, la cât de repede a fost adoptată atitudinea de slugă şi de servilism în presă.
Angajamentele luate de politicieni, prin acţiunile întreprinse în principal de către fostul ministru al externelor, Cristian Diaconescu demonstrează că servilismul presei merge mână în mână cu cel al oamenilor politici. Acest personaj, considerat de către mulţi ca fiind o personalitate de valoare în cadrul Partidului Social Democrat, considerat un viitor ideal preşedinte de partid nu face altceva decât să servească intereselor străine şi ostile României şi acceptă cu foarte mare uşurinţă trunchierea Istoriei. Dar ce mai contează pentru aceşti politicieni de doi bani în afară intereselor personale?! Nimic nu-i mai interesează, îşi calcă în picioare principiile doar pentru a fi acceptaţi şi promovaţi. Îşi pun cenuşă în cap având atitudine de vasali, acceptă absolut orice de la străini, de la cercurile evreieşti şi fac toate acestea pe spinarea acestui popor nevăzător şi indiferent.
Dar iată că Diaconescu îşi continuă pledoaria scabroasă spunând că prin crearea monumentului holocaustului s-a făcut „un gest cu o simbolistică ce depăşeşte nivelul unei conflicte locale” şi că „în această perioadă de criză economică, când gesturile şi atitudinile xenofobe apar în diverse colţuri din Europa, este bine să reamintim ce s-a întâmplat în urmă cu 75 de ani, când, pe fondul unei crize similare, s-a generat o reacţie de respingere, uneori violentă, faţă de anumite categorii etnice”.
La încheiere, fostul ministru de externe spune că are “promisiuni de la şefii comunităţilor evreieşti că vor fi prezenţi jumătate dintre liderii europeni, care înţeleg simbolistica acestei inaugurări”.
Cum să nu, domnule Diaconescu, cu toţii înţelegem simbolistica acestei inaugurări, ne dăm seama foarte bine cât de repede şi uşor vă vindeţi ţara pe arginţii lui Iuda. Oare aţi uitat rolul purtat de către evrei în implementarea şi punerea în practică a sistemului comunist? Aţi uitat de victimele opresiunii comuniste, de foştii deţinuţi politici care au suferit din cauza prigoanei evreilor comunişti in România? De ce nu faceţi un monument în cinstea acestora? Ah, nu este corect politic? Nu vă ajută cu nimic în ascensiunea dumneavoastră fulminantă de politician? Am inţeles foarte bine aceste lucruri, dar nu ne-am resemnat.
Ceea ce mă întristează şi mai mult este faptul că şi domnul Traian Băsescu, omul în care mi-am pus încrederea şi căruia i-am acordat de două ori votul pentru a putea ajunge Preşedintele Ţării are aceeaşi atitudine. Oare la acest nivel, un om politic nu ar trebui să se intereseze personal despre adevărata Istorie? Din superficialitate, este uşor să ceri părerea câtorva consilieri “bine intenţionaţi si bine informaţi” şi să apari vizibil emoţionat cu lacrimi în ochi susţinând nişte neadevăruri, nişte minciuni în faţa oamenilor care ţi-au acordat toată încrederea lor. Dacă majoritatea nu vede, dacă este prea obosită să se informeze, aceasta nu înseamnă că trebuie să trataţi cu atâta uşurinţă probleme de acest gen, de o însemnătate nefastă şi care vor avea urmări catastrofale. Măcar un pic de verticalitate şi demnitate ar trebui adoptate şi nu slugărnicie sau servilism. Ne-am săturat să tot adoptăm mitul resemnării din Mioriţa fără raţiune, din instinct.
Aş dori să fac un apel la adresa oamenilor ce încă mai speră în revenirea valorilor tradiţionale şi morale ale acestui neam, să ia atitudine în faţa nenumăratelor manipulări şi minciuni la care sunt expuşi, să analizeze cu mai multă atenţie evenimentele ce se derulează şi pe care le trăiesc, să se informeze tot timpul, să îşi pună întrebări, să caute răspunsuri, să iasă din această stare de amorţeală, de indiferenţă ce ne caracterizează. Această stare ne este cu bună ştiinţă indusă având singurul scop de a ne minţi si manipula cât mai repede, cât mai mult şi cât mai uşor.
Pentru reînvierea acestui neam, pentru trezirea sa la realitate, avem nevoie în primul rând de crearea unei stări de spirit, de întoarcerea la credinţa noastră creştină şi la dragostea de neam. Aceste idealuri par utopice în aceste vremuri din ce în ce mai tulburi, dar nu uitați ca puterea exemplului personal este edificatoare şi ziditoare. În ciuda trădării conducătorilor şi a formatorilor de opinii, trebuie imperativ să nu renunțăm la speranță, să luptăm prin puterea credinței noastre, să facem în mod constant apel la memorie şi la strămoșii noștri pentru că numai astfel vom reuşi, vom putea fi mai mulţi şi mai puternici.
Voi încheia prin cuvintele marelui om de spirit şi de faptă Ion Banea, cel care a crezut cu tărie în reînvierea acestui neam, dar care a fost răpus mişeleşte în închisoarea de la Râmnicu Sărat în noaptea de 21/22 septembrie 1939: “Ceea ce trebuie în primul rând schimbat la noi este sufletul. Când vom fi un neam cu sufletul sănătos şi curat, atunci vom putea fi tari. Prin puterea noastră vom putea fi stăpâni în ţara noastră.”(Ion Banea, Ce este şi ce vrea Mișcarea Legionară, ediţia a III a din 1940, Tipografia Vesteman Sibiu, p. 20).
Marius Vincenţiu Ştefan
